Standarde de analiză a traficului
Stafful “Web Analytics Association’s Standards Committee” au implementat primul document oficial al standardelor de Web Analytics. Deşi documentul este prezentat ca fiind versiunea cu numărul 4.0 cel mai probabil acest număr reprezintă numărul de variante care au fost dezvoltate în interiorul organizaţiei, căci este prima ediţia lansată publicului.
Download definiţiile de Web Analytics implementate de WAA Standards.
Având în vedere răspândirea curentului web 2.0, noile tehnologii Ajax sau a tehnologiilor echipei Adobe, definirea acestor standarde era foarte necesară astfel încât să poată fi abordate de toţi furnizorii de soluţii pentru analiza traficului web. În Sillicon Valley, deşi acest document este mai mult decât binevenit, există destul scepticism în ceea ce priveşte implementarea acestor standarde. Motivul: pentru marii furnizori formulele de analiză a traficului reprezintă un secret şi atu-ul afacerii. Standardizând aceste metode de calcul, nu vom avea diferenţe uneori foarte mari între doi furnizori la acelaşi site, însă e posibil ca micii întreprinzători din domeniu să nu mai aibă nici o şansă să pătrundă pe piaţă, nici măcar prin descoperirea unei formule revoluţionare.
